Săptâmâna trecută lumea teatrală de la Chișinău a avut parte de o premieră absolut specială. „Eu sunt Vântul” este un spectacol jucat la teatrul „Alexei Mateevici” de către doi actori cu renume. Unul de pe malul drept și altul de pe malul stâng al Prutului: Marius Manole și Anatol Durbală.
Este pentru prima dată când un actor din România vine la Chișinău pentru a juca într-o piesă de teatru, pe termen lung. O sală mică de la „Alexei Mateevici” a fost umplută de doi titani ai scenei. Marius Manole și Anatol Durbală au creat un duet de excepție în „Eu sunt Vântul” de Jon Fosse.
Jon Fosse este prozator, poet și dramaturg norvegian al vremurilor noastre. Opera scriitorului este tradusă în peste 50 de limbi, iar numele lui nu lipsește aproape nici într-un an de pe lista nominalizărilor la Premiul Nobel pentru Literatură.
Piesa „EU SUNT VÂNTUL a fost scrisă în anul 2007. Înainte să ajungă la Chișinău a fost jucată la Oslo, Londra, Paris, Viena, Lyon, Barcelona, New York.
Cele două personaje din spectacol nu au nume și nici statut social. Acesta fiind un lucru obișnuit în lucrările lui Jon Fosse.
În acest caz vorbim despre doi marinari. Unul este experimentat și depresiv, celălalt este novice și un protector pragmatic. Acțiunea are loc într-un cadru minimalist. Cele două personaje duc discuții complexe despre viață, iubire, suflet – pe o barcă.
Marinarul profesionist îl convinge pe celălalt să meargă într-o călătorie pe mare, unde depresivul cade peste bord și, împotrivindu-se tuturor încercărilor de salvare, devine, conform panteismului, parte a naturii.
Mesajul piesei poate fi deslușit în moduri diferite. Putem vorbim despre confruntarea a două caractere sau stări: sinucigașul care neagă viața și supreviețuitorul sociabil.
Regizorul Sorin Militaru a reușit să monteze un spectacol plin de emoție și sens. E un spectacol care te pun pe gânduri și care te macină.
Biletele la „Eu sunt vântul” pot fi găsite pe iTicket.md