„ACASĂ” la Teatrul Verde: Tradiție, Muzică, Emoție, iTicket…
În noaptea de 10 august, Teatrul Verde s-a transformat într-un sanctuar al neamului și al tradiției, oferind spectatorilor o experiență de neuitat… La concertul „ACASĂ”!
Acest eveniment nu a fost doar un simplu recital, ci o adevărată sărbătoare a moștenirii muzicale și culturale, o explozie de sunete și emoții care a resonat profund în sufletele tuturor celor prezenți.
În fruntea acestei concert a stat Nicolae Botgros, dirijorul legendar care, cu măiestrie a orchestrat fiecare notă – Lăutarii și fiecare artist în parte.
Spectacolul a fost învăluit de voci de o autenticitate rară. Mioara Velicu, Constantin Enceanu și Mariana Ionescu Căpitănescu au transformat scena într-o veritabilă odă.
Cristina Scarlat, Igor Cuciuc și Doina Sulac au adus un suflu nou și dinamic, demonstrând că moștenirea muzicală nu doar că se păstrează, ci evoluează cu fiecare generație.
Fetele din Botoșani și Adriana Babin au transmis eleganță sublimă și o emoție care părea să danseze în aer.
La propriu au dansat – Baletul Național al Moldovei „JOC”. Cu pași sincronizați și costume spectaculoase, aceștia au reînvăluit obiceiurile moldovenești.
Un adevărat spectacol ne-a oferit și Ansamblul „Ștefan Vodă”, inegalabili, inconfundabili.
Publicul, adunat cu sufletul la gură, a răspuns cu aplauze furtunoase și ovații prelungite, confirmând că „Acasă” a fost mai mult decât un concert.
Teatrul Verde a fost locul ideal pentru a trăi această experiență unică, iar fiecare participant a plecat cu amintiri prețioase și inima plină de emoție.
iTicket – organizatorii evenimentului, a făcut posibil acest regal cultural, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău.
Partener Media General: Jurnal TV, Partener Media: Radio Plai.
Abia așteptăm ediția viitoare. A mai rămas puțin. Un an!