Teatru

 „My Darling Missis Kronky”- o piesă de un deceniu, care umple sala la „Teatrul fără Nume”

În luna noiembrie actorii și spectatorii fideli ai Teatrului fără Nume au celebrat un deceniu al piesei – „My Darling Missis Kronky”. Aceasta este cea mai sufletistă piesă de teatru pe care am văzut-o la „Teatrul fără Nume”. Spectacolul este o comedie, dar și o dramă în același timp.

Personajele acestei comedii sunt locuitorii săraci a unui megapolis. Trei oportuniști, care au decis să se îmbogățească, omorând o bătrânică inofensivă, cu gândul că vor primi banii de la asigurarea ei. O sumă frumușică, care le-ar fi asigurat o viață de huzur.

Missis Kronky – femeia care locuia singură într-o casă dărăpănată s-a dovedit a fi o bătrânică deloc obișnuită. Aceasta le punea bețe în roate aventurierilor, care i-au pus gând rău.

Cei trei prieteni: Solomon, Brad și Gloria se dau drept distribuitori de parfumuri și importanți oameni de afaceri, dar cu toate astea poartă haine ponosite și nu au unde locui. Bătrânica Kronky fiind naivă din fire și singuratică îi primește cu inima deschisă în locuința sa. De aici pornesc o mulțime de situații amuzante.

Dramaturgul John Patrick, ne apropie, poate de cea mai mare enigmă umană – bunătatea. Vor încumeta cei trei oportuniști să o omoare pe Missis Kronky, după ce aceasta le-a oferit un acoperit deasupra capului?

Încă o dată ne-am convins de talentul regizorului Mihai Țărnă. Acesta are o viziune modernă și cinematică. Fiecare aspect este gândit până la cel mai mic detaliu. Un pas greșit și decorul greu poate răni un actor, dar asta nu se întâmplă datorită echipei profesioniste. Decorurile de la „Teatrul Fără Nume” mereu te lasă uimit pentru că sunt extrem de realiste.

My Darling Missis Kronky

Piesa „My Darling Missis Kronky” a împlinit zece ani de când se joacă cu succes pe scena Teatrului fără Nume. La final, regizorul Mihai Țărnă a ieșit pe scenă și a mărturisit că abia acum, peste zece ani, reușeste să vadă această piesă cap-coadă.

Este uimitor cum o piesă de teatru reușește să umple sala chiar și după un deceniu. Este clar că doar ce este valoros rămâne în timp.

Noi îți recomandăm cu drag această comedie sufletistă, mai ales acum când suntem aproape de sărbătorile de iarnă.

Bilete pe iTicket.md

Back to top button