Muzica

Cea mai cunoscută voce a jazz-ului din România a fost la Chișinău

Iubitorii de jazz din Chișinău au fost alintați cu o reprezentație de excepție. Elena Mîndru este una dintre cele mai apreciate voci ale jazz-ului atât din România cât și din Finlanda.

Elena este vocalistă, compozitoare, producătoare, organizatoare și profesoară. Artista a fost premiată și apreciată de către juriul prezidat de Quincy Jones la Montreux Jazz Voice Competition în 2012 (Premiul al II-lea și Premiul Publicului).

jazz

Artista plănuia demult să vină la Chișinău pentru a susține un concert, dar a fost împedicată de pandemie. Anul 2022 s-a dovedit a fi cu noroc. Elena Mîndru a urcat pe scenă fiind acompaniată de mai mulți muzicieni de la noi: Cristian Chiaburu (chitară bas), Dan Brumă (chitară), Oleg Leștaev (tobe), Andrei Smirnov (saxofon), Vasile Procopciuc (clarinet).

Un alt invitat special al serii de jazz a fost Tuomas Turunen. Pianistul și Elena Mîndru fac un duet frumos nu doar pe scenă, dar și în viața reală. Cei doi s-au cunoscut în Finlanda, baștina lui Tuomas. Concertul de la Chișinău a fost și mai special pentru că artista ne-a mărturisit pe scenă că în curând va deveni mamă.

Datorită soție sale,Tuomas Turunen înțelege și vorbește foarte bine limba română.

jazz

Spectatorii au avut ocazia să asculte muzică live sută la sută. Artiștii ne-au delectat cu piese proprii de pe albumul nou „Hibrid”, piese celebre ale titanilor jazz-ului, dar și colinde și muzică din folclorul românesc, care au sunat spectaculos pe ritm de jazz.

Spectacolul a avut loc la Teatrul fără Nume.

Bilete la cele mai deosebite evenimente din Chișinău (și nu doar) se găsesc pe iTicket.md

Back to top button