MuzicaPopular

Sala cu Orgă – deschiderea stagiunii 2022-2023

S-a deschis stagiunea la Sala cu Orgă. Artiștii au fost aplaudați în picioare!

Cine îți spune că viața culturală din Chișinău nu este bogată, să știi că nu e destul de informat. Serile din Chișinău sunt pline de evenimente frumoase la care poți merge.

Ieri, am ajuns la Sala cu Orgă. S-a deschis stagiunea pentru anul 2022-2023. Nu ne așteptam să stăm la coadă pentru a intrat la spectacol, dar chiar așa a fost.

Am fost plăcut surprinși să vedem pe lângă spectatorii de vârsta a doua și mulți tineri. Fete cu rochii elegante și băieți în cămașă, care nu au deschidere doar pentru pop sau hip-hop, dar și pentru muzica clasică.

Stagiunea a fost deschisă cu un concert susținut de renumitul violonist Ilian Gârneț, concertmaistru al Orchestrei Simfonice din Bamberg, Germania.

Auzul ne-a fost bucurat și de Orchestra Națională de Cameră, cu maestrul Cristian Florea la pupitrul dirijoral și Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan.

Evenimentul a avut un mesaj de pace, atât de importantă în aceste momente.

Spectactorii au ascultat opere lui J.S.BACH, S.BARBER, J.BRAHMS și L.BERNSTEIN.

Am închis ochii și am savurat o muzică divină și liniștitoare, într-o zi de joi. E atât de esențial să fugi de rutină și să îți oferi un moment de respiro nu doar în weekend. Momentele de plăcere pot fi create oricând, nu doar când s-a încheiat săptămâna de lucru.

Grăbește-te să prinzi bilete pe iticket.md pentru următoarele spectacole. Stagiunea aceasta va fi deosebită.

Pe 25 septembrie Sala cu Orgă ne pregătește un concert educativ pentru părinți și copii, pe 1 octombrie vom avea ocazia să ascultăm artiștii de la Concertino Accordion Band, iar pe 6 octombrie revine la Chișinău violonistul Ionel Manciu, moldoveanul care a devenit prim concertist al Orchestrei Filarmonicii din Olanda.

În concluzie: Un program pe care nu trebuie să îl ratezi. Cumpără bilete pe iTicket.
Back to top button