Teatru

Premiera unei noi comedii: „Căsătorie cu de’a sila”

Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale” ne prezintă o nouă premieră: „Căsătorie cu de’a sila” de Jean-Baptiste Moliere, în regia lui Alexandru Grecu.

Această piesă de teatru este una dintre comediile de referință ale lui Moliere. Spectacolul ne prezintă povestea burlacului Sganarelle – un bărbat bogat în jur de 50 de ani. Acesta îi cere mâna Dorimenei, o fată vânturatică mult mai tânără decât el și care provine dintr-o familie săracă.

Sganarelle trece prin multe stări ciudate pentru că îi este greu să renunțe la burlăcie și nici nu este sigur că a făcut o alegere corectă. Acesta este măcinat de întrebări și îndoiele cu privire la alesa sa. Temerele burlacului devin și mai paranoice când tânără îi declară că își dorește în căsătorie o viață liberă, plină de desfătări, care să n-o oblige la nimic.

Dorimena nu își iubește logodnicul, dar fiind tânără și ispititoare face tot posibilul să-l îmbrobodească pe Sganarelle. Totuși, burlacul măcinat de îndoieli că iubita nu îi este fidelă încearcă să rupă logodna, dar tatăl și fratele fetei nu sunt deloc deacord cu decizia aceasta. Dacă se vor căsători sau, nu vei află urmărind spectacolul.

Detalii despre bilete și următoarea dată când se va juca piesa găsești pe iTicket.md

casatorie cu de'a sila

Înainte să mergi la acest spectacol trebuie să știi următoarele aspecte: Este un spectacol în limba franceză cu subtitrare în limba română, dar nu îți face griji, limbajul folosit este unul simplu și replicile sunt scurte.

„Căsătorie cu de-a sila” este un spectacolul omonim – puțin text, multă muzică și dans – asemeni unui musical.

Piesa are un final în stil satiric, caricatural, grotesc, parodic.

Premiera este cu totul deosebită mai ales că sunt puși în scenă o echipă de actori tineri, care merită sprijinul și atenția noastră.

Biletele la acest spectacol se găsesc pe iTicket.md

Vizionare plăcută!

Back to top button